Elicopterul de la Iasi, solicitat tot mai des in judetul Suceava (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava, la solicitarea Ministerului Sănătăţii îndeamnă SMURD-ul şi Serviciul de Ambulanţă Suceava să solicite elicopterul pentru cazurile grave, această intervenţie putând salva vieţi.

„Timpul de la preluarea cazurilor şi până acestea ajung într-un centru de specialitate trebuie scurtat foarte mult”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Adrian Popescu. Acesta s-a referit la cazul de la Vatra Dornei unde, pe data de 4 ianuarie, un bărbat în vârstă de 67 de ani, D. Vasile, se afla căzut pe strada Unirii, în stare de inconştienţă.

Ajuns la faţa locului, echipajul SMURD a monitorizat pacientul aflat în stop cardio-respirator şi a executat manevre de resuscitare. Totodată, pe tot parcursul misiunii, echipajele SMURD au transmis date referitoare la starea bărbatului la Centrul de Telemedicină Iaşi.

Acesta a fost transportat la Spitalul Vatra Dornei, concomitent cu executarea manevrelor de resuscitare şi administrarea a 3 şocuri electrice în urma analizei defibrilatorului semiautomat. Ajunşi în curtea spitalului, bolnavul prezenta puls şi respira fiind predat cadrelor medicale de la Compartimentul Primiri-Urgenţe al spitalului din localitate. După două ore echipajul SMURD Vatra Dornei a fost solicitat de către Centrul de Telemedicină Iaşi să intervină pentru a prelua şi transporta pacientul, de la spital până la elicopterul SMURD, trimis de la Iaşi, fiind dus la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi.

„Este prima intervenţie de acest gen în care a participat SMURD. Este o structură relativ tânără. S-au descurcat foarte bine. În ultima perioadă elicopterul a mai fost chemat la Suceava şi Fălticeni, dar de cei de la Ambulanţă” a precizat Adrian Popescu, ţinând să menţioneze că elicopterul nu vine pentru „persoane importante” ci pentru cei care au mare nevoie de asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească.

„Elicopterul vine atunci când cei de la Ambulanţă, cei de la SMURD ajung la caz, văd despre ce este vorba, se fixează electrozii dispozitivelor din ambulanţă pe pacient, semnalele biologice sunt transmise prin sistemul de telemedicină la centrul Regional Iaşi unde un medic specialist de urgenţă hotărăşte, şi împreună cu echipajul aflat la faţa locului i-au decizia de a trimite, sau nu, elicopterul”, a afirmat purtătorul de cuvânt al DSP Suceava.

În opinia acestuia, în zona noastră elicopterul a ajuns mai puţin după accidentul de la Iaşi când elicopterul de acolo s-a prăbuşit „şi o perioadă destul de îndelungată nu am beneficiat de acest gen de servicii”.

„Este o normalitate. Ministerul Sănătăţii chiar ne-a pus în vedere, de a instrui personalul de la Ambulanţă şi SMURD să solicite astfel de mijloace de transport în cazuri extreme, când o intervenţie rapidă poate salva viaţa”, a concluzionat purtătorul de cuvânt al DSP Suceava.


Intră acum și în grupul de